Cat timp copilul si-ar dori sa se joace cu jucaria ea va fi mereu langa el. Parintele poate sa ii readuca in fata jucaria si sa o implice in jocuri noi, sa o asocieze cu alte jucarii pe care le prefera si sa gaseasca niste legaturi intre ele, in asa fel incat micutul sa se joace cu amandoua jucariile. In afara de aceasta metoda parintele poate incerca sa se implice si el in joaca, sa readuca jucaria in centrul atentiei, sa aduca un alt copil care are aceeasi jucarie si care se joaca poate diferit cu ea. O tactica buna este si cea care tine de joaca parintelui cu jucaria. Copilul trebuie facut sa fie curios, vada ca mami adora sa se joace cu jucaria si in acest fel va fi si el implicat in joaca si isi va recapata apetitul pentru jucaria respectiva. O idee pentru a evita astfel de situatii ar fi alegerea unor jucarii bebelusi de pe www.pici.ro care sa ofere mereu stimuli micutilor, cele care scot sunete, care au lumini, care fac ceva ce ar tine treaza atentia asupra lor. Cand copilul nu mai vede utilitatea unei jucarii e firesc sa o lase, deci demonstrati cumva ca jucaria este utila si merita sa fie in bagajul de jucarele preferate ale micutilor.
Cum sa il facem pe bebe sa nu se plictiseasca de jucarele?
Daca ati stat si ati observat cu atentie activitatile copilului ati putut vedea ca de multe ori cel mici se plictiseste de jucarii si alege sa exploreze spatiul din jur. Sunt si cazuri in care copilul nu se mai joaca deloc cu o jucarie cumparata acum doua zile si parintii trebuie sa ia mereu alte si alte jucarii noi. Cum evitam astfel de situatii? Sunt mai multe tactici si modalitati destul de simplu de pus in practica cand e vorba de jucarii bebelusi. Intr-o prima faza trebuie sa identificam jucariile care nu prea mai sunt folosite si sa ne dam seama de ce. Poate nu sunt suficient de bine construite, gandite pentru varsta micutului, poate ca experienta cu ele este una neplacuta pentru copil. Dupa ce am vazut cand si de ce lasa micutul jucaria dupa o perioada scurta sau nu o mai ia deloc trecem la actiune. Planul e simplu. Trebuie trezita atentia copilului asupra jucariei respective.
Cat timp copilul si-ar dori sa se joace cu jucaria ea va fi mereu langa el. Parintele poate sa ii readuca in fata jucaria si sa o implice in jocuri noi, sa o asocieze cu alte jucarii pe care le prefera si sa gaseasca niste legaturi intre ele, in asa fel incat micutul sa se joace cu amandoua jucariile. In afara de aceasta metoda parintele poate incerca sa se implice si el in joaca, sa readuca jucaria in centrul atentiei, sa aduca un alt copil care are aceeasi jucarie si care se joaca poate diferit cu ea. O tactica buna este si cea care tine de joaca parintelui cu jucaria. Copilul trebuie facut sa fie curios, vada ca mami adora sa se joace cu jucaria si in acest fel va fi si el implicat in joaca si isi va recapata apetitul pentru jucaria respectiva. O idee pentru a evita astfel de situatii ar fi alegerea unor jucarii bebelusi de pe www.pici.ro care sa ofere mereu stimuli micutilor, cele care scot sunete, care au lumini, care fac ceva ce ar tine treaza atentia asupra lor. Cand copilul nu mai vede utilitatea unei jucarii e firesc sa o lase, deci demonstrati cumva ca jucaria este utila si merita sa fie in bagajul de jucarele preferate ale micutilor.
Cat timp copilul si-ar dori sa se joace cu jucaria ea va fi mereu langa el. Parintele poate sa ii readuca in fata jucaria si sa o implice in jocuri noi, sa o asocieze cu alte jucarii pe care le prefera si sa gaseasca niste legaturi intre ele, in asa fel incat micutul sa se joace cu amandoua jucariile. In afara de aceasta metoda parintele poate incerca sa se implice si el in joaca, sa readuca jucaria in centrul atentiei, sa aduca un alt copil care are aceeasi jucarie si care se joaca poate diferit cu ea. O tactica buna este si cea care tine de joaca parintelui cu jucaria. Copilul trebuie facut sa fie curios, vada ca mami adora sa se joace cu jucaria si in acest fel va fi si el implicat in joaca si isi va recapata apetitul pentru jucaria respectiva. O idee pentru a evita astfel de situatii ar fi alegerea unor jucarii bebelusi de pe www.pici.ro care sa ofere mereu stimuli micutilor, cele care scot sunete, care au lumini, care fac ceva ce ar tine treaza atentia asupra lor. Cand copilul nu mai vede utilitatea unei jucarii e firesc sa o lase, deci demonstrati cumva ca jucaria este utila si merita sa fie in bagajul de jucarele preferate ale micutilor.
setea cuvintelor de tine
parcă îmi fuge cerul de sub picioare.
vezi cum se întâmplă că eu citind poezii de dragoste mă îndrăgostesc iar de tine? pentru că tu eşti dulce, da, eşti ca o miere care se prelinge prin venele mele şi da, tu eşti un fagure absolut. îmi vine să îmi închid ochii şi să te dezlipesc de pe pleoape, să te scot din visele mele şi să îţi sărut cu ele visele tale, să îţi caut reversul medaliei într-un zbor de albină, sunt prea multe cuvinte care mă aleargă şi mă poartă mereu spre tine,
hooooooooooooo, prrrrrrrrrrrrr cuvintelor, proastelor, nălucelor, nebunelor, opriţi-vă!
sunt atâtea cuvinte care te-au ridicat pe tine în mine şi câte cuvinte sunt, de atâtea ori te iubesc şi învăţ să citesc altfel orice cuvânt asupra căruia am zâmbit şi despre care aş vrea să zâmbeşti şi tu. eu nu ştiu, n-am nici o minusculă idee despre cine ne face să ne-îndrăgostim, dar m-au otrăvit într-o zi, am simţit cum mi se prelingea aşa printre coaste ceva şi nu, nu era venin, erai tu, dar în altă stare decât cea obişnuită. te-am căutat şi te-am găsit la fel, nu, chipul tău nu se topise de focul ce ardea în mine, dar erai totuşi altfel, aveai în tine acel ceva numai al meu, ceva ce puteam vedea şi pipăi numai eu. de asta îmi venea de fiecare dată când te zăream să vin să te ating si sa mi lipesc pielea mea fina dupa epilare definitiva, aşa, pur şi simplu, ca să mă asigur că nu te-ai evaporat încă, pe atât de diafan şi ceresc îmi păreai.
ştiu, ştiu că şi cu ochii închişi te-aş vedea dacă ai trece pe lângă mine şi tot aş zâmbi. de frică că o să mă pierd pe mine în tine eu te alung, te cert şi arunc în tine cu vorbe rotunde (care totuşi să nu te rănească) şi de fiecare dată când îţi scriu p l e a c ă , jucăuşele astea, năzbâtioasele, ah, literele astea neruşinate se îmbrăţişează, se sărută şi în loc de p l e a c ă se înfăţisează r ă m â i.
dar pleacă,
sunt prea multe cuvinte care şi-au găsit ca seminţele pământ roditor în porii mei şi te-au sădit pe tine. pleacă, eu îmi aştept recolta, dar nu ştiu de ce intuiesc că şi cuvintele mi-au tras ţeapă, presimt că în loc de tine, o să culeg alte cuvinte şi o să le îndes, o să le cresc, o să le amplific la lumina lunii şi-a stelelor şi tot n-o să crească cât să te înlocuiască pe tine.
te rog, rămâi,
eu şi cuvintele divorţăm, ne-am trădat şi ne-am înşelat prea mult …aşteptările. m-aştepam de la ele să-mi poarte mai cu grijă sentimentele. m-aşteptam de la ele să-mi care mai cu hărnicie rănile. un pod din cuvinte am făcut de la mine spre tine, dar tu aveai torţe în privire şi le-ai ars, le-ai topit, s-au înnecat într-o mare de nelinişti uitate. şi nu-s. ne-au secat şi cuvintele toate şi acuma înţeleg ce dor trebuie să fie muntelui de mare pentru că aşa e, la început a fost cuvântul. şi nu mai avem. nu-s cuvinte, nici pe masă, nici în dulap, nici în cămară, le-am căutat peste tot, le-am dorit, chiar am vrut să le strig şi m-am trezit strigând în mine cu gânduri, pocnind de pereţii minţii idei şi rugăminţi, dar n-am putut striga tare. cum să stirge omul care nu mai are cuvinte? cu ce? cu lacrimi? cu gene? cu fiori? pe toate le-am încercat, dar cuvintele erau surde şi nu s-au mai întors înapoi.
au secat. pe râul viselor noastre s-a terminat apa. nu mai am ce să-ţi dau, nimic altceva decât tăcerea, dar şi aceasta e scumpă şi plină de înţelesuri grele ca nestematele. dacă cuvintele mele erau de nepreţuit, atunci şi tăcerea, tăcerea mea sigur tot are un preţ.
vezi cum se întâmplă că eu citind poezii de dragoste mă îndrăgostesc iar de tine? pentru că tu eşti dulce, da, eşti ca o miere care se prelinge prin venele mele şi da, tu eşti un fagure absolut. îmi vine să îmi închid ochii şi să te dezlipesc de pe pleoape, să te scot din visele mele şi să îţi sărut cu ele visele tale, să îţi caut reversul medaliei într-un zbor de albină, sunt prea multe cuvinte care mă aleargă şi mă poartă mereu spre tine,
hooooooooooooo, prrrrrrrrrrrrr cuvintelor, proastelor, nălucelor, nebunelor, opriţi-vă!
sunt atâtea cuvinte care te-au ridicat pe tine în mine şi câte cuvinte sunt, de atâtea ori te iubesc şi învăţ să citesc altfel orice cuvânt asupra căruia am zâmbit şi despre care aş vrea să zâmbeşti şi tu. eu nu ştiu, n-am nici o minusculă idee despre cine ne face să ne-îndrăgostim, dar m-au otrăvit într-o zi, am simţit cum mi se prelingea aşa printre coaste ceva şi nu, nu era venin, erai tu, dar în altă stare decât cea obişnuită. te-am căutat şi te-am găsit la fel, nu, chipul tău nu se topise de focul ce ardea în mine, dar erai totuşi altfel, aveai în tine acel ceva numai al meu, ceva ce puteam vedea şi pipăi numai eu. de asta îmi venea de fiecare dată când te zăream să vin să te ating si sa mi lipesc pielea mea fina dupa epilare definitiva, aşa, pur şi simplu, ca să mă asigur că nu te-ai evaporat încă, pe atât de diafan şi ceresc îmi păreai.
ştiu, ştiu că şi cu ochii închişi te-aş vedea dacă ai trece pe lângă mine şi tot aş zâmbi. de frică că o să mă pierd pe mine în tine eu te alung, te cert şi arunc în tine cu vorbe rotunde (care totuşi să nu te rănească) şi de fiecare dată când îţi scriu p l e a c ă , jucăuşele astea, năzbâtioasele, ah, literele astea neruşinate se îmbrăţişează, se sărută şi în loc de p l e a c ă se înfăţisează r ă m â i.
dar pleacă,
sunt prea multe cuvinte care şi-au găsit ca seminţele pământ roditor în porii mei şi te-au sădit pe tine. pleacă, eu îmi aştept recolta, dar nu ştiu de ce intuiesc că şi cuvintele mi-au tras ţeapă, presimt că în loc de tine, o să culeg alte cuvinte şi o să le îndes, o să le cresc, o să le amplific la lumina lunii şi-a stelelor şi tot n-o să crească cât să te înlocuiască pe tine.
te rog, rămâi,
eu şi cuvintele divorţăm, ne-am trădat şi ne-am înşelat prea mult …aşteptările. m-aştepam de la ele să-mi poarte mai cu grijă sentimentele. m-aşteptam de la ele să-mi care mai cu hărnicie rănile. un pod din cuvinte am făcut de la mine spre tine, dar tu aveai torţe în privire şi le-ai ars, le-ai topit, s-au înnecat într-o mare de nelinişti uitate. şi nu-s. ne-au secat şi cuvintele toate şi acuma înţeleg ce dor trebuie să fie muntelui de mare pentru că aşa e, la început a fost cuvântul. şi nu mai avem. nu-s cuvinte, nici pe masă, nici în dulap, nici în cămară, le-am căutat peste tot, le-am dorit, chiar am vrut să le strig şi m-am trezit strigând în mine cu gânduri, pocnind de pereţii minţii idei şi rugăminţi, dar n-am putut striga tare. cum să stirge omul care nu mai are cuvinte? cu ce? cu lacrimi? cu gene? cu fiori? pe toate le-am încercat, dar cuvintele erau surde şi nu s-au mai întors înapoi.
au secat. pe râul viselor noastre s-a terminat apa. nu mai am ce să-ţi dau, nimic altceva decât tăcerea, dar şi aceasta e scumpă şi plină de înţelesuri grele ca nestematele. dacă cuvintele mele erau de nepreţuit, atunci şi tăcerea, tăcerea mea sigur tot are un preţ.
Nascut roman
romanu s-a nascut poet, betiv, mahalagiu, cu frica de dumnezeu, degraba-datator-cu-parerea si buricul pamantului si stie sa faca de toate: de la extras petrol pana la epilare definitiva. romanu mai are si afinitate pentru teoria chibritului, a despicatului firului de par in 16 cu brisca si in special pentru orice cacat destul de dubios sa miroasa a conspiratie desi e doar constipatia unei minti bine odihnite. sunt roman de cand m-am nascut, deci ma incadrez bine-mersi in tot ce am scris pana acum, asa ca nu sariti cu hula. am citit recent o chestie prin colturile dubioase ale internetului care m-a lasat putin cu gura cascata si mi-a scantit neuronu. si nu pot sa ma gandesc decat la “mai da-ma-n pula mea, ca smecheri suntem noi romanii!”. sa o luam pe puncte, cu linioara, ca la extemporalul despre componentele sistemului excretor (ala care se ocupa cu fabricarea pisatului, pentru cei care nu-s obisnuiti cu neologismele):
– romanu a fost primu om care a zburat vreodata
– romanu a inventat stiloul, micul, penicilina, avionu cu reactie, jet-packu si spartul semintelor de bostan/floarea-soarelui
– romanu a fost primu in regiunea carpato-danubiano-pontica
– romanu a inventat trasul in teapa, pupatul de organe de la morti, falsificarea banilor, a cardurilor de credit si internetul
– romanu a inventat prima masina care se conduce singura
– romanu a fost dac inainte sa fie roman si romanii au cucerit dacia doar in semn de respect pentru stramosu lor trac
– romanu a inventat exploatarea aurifera la rosia montana pe vremea cand americanii nu existau nici in visele lui amerigo vespuci pentru ca amerigo vespuci nu era nici macar informatie genetica in embrionul ma-sii
– romanu a fost dac tot timpul si nenorocitul de roman a venit si le-a pizdit regele si i-a fortat sa invete latina vulgara ca sa ii fure aurul
– romanu i-a batut pe turci si nu a devenit pasalac pentru ca era smecher, nu pentru ca turcia nu avea de gand nici de-a dracu sa vina sa faca treaba sa mearga aici (adica ei ii spuneau unui boier ca “uite ba gheorghe, noi pe tine te sustinem la ungerea ca domnitor” si era de ajuns, ala isi jupuia iobagii ca sa le bage sacii de aur pe portile palatului, ce rost mai avea altceva?)
– romanu a fost primu om care a zburat vreodata
– romanu a inventat stiloul, micul, penicilina, avionu cu reactie, jet-packu si spartul semintelor de bostan/floarea-soarelui
– romanu a fost primu in regiunea carpato-danubiano-pontica
– romanu a inventat trasul in teapa, pupatul de organe de la morti, falsificarea banilor, a cardurilor de credit si internetul
– romanu a inventat prima masina care se conduce singura
– romanu a fost dac inainte sa fie roman si romanii au cucerit dacia doar in semn de respect pentru stramosu lor trac
– romanu a inventat exploatarea aurifera la rosia montana pe vremea cand americanii nu existau nici in visele lui amerigo vespuci pentru ca amerigo vespuci nu era nici macar informatie genetica in embrionul ma-sii
– romanu a fost dac tot timpul si nenorocitul de roman a venit si le-a pizdit regele si i-a fortat sa invete latina vulgara ca sa ii fure aurul
– romanu i-a batut pe turci si nu a devenit pasalac pentru ca era smecher, nu pentru ca turcia nu avea de gand nici de-a dracu sa vina sa faca treaba sa mearga aici (adica ei ii spuneau unui boier ca “uite ba gheorghe, noi pe tine te sustinem la ungerea ca domnitor” si era de ajuns, ala isi jupuia iobagii ca sa le bage sacii de aur pe portile palatului, ce rost mai avea altceva?)
nesemnificativ
Asta se intampla acum ceva timp, cand cei doi frumosi au decis sa se casatoreasca. Mi-am amintit ca as fi vrut sa scriu atunci si n-am avut timp. Asa ca voi scrie la prezent despre evenimentul care a impartit Romania in doua.
de ce sunteti bai hateri pe nunta biancai dragusan cu victor slav? nu va dati seama ca asa ii faceti subiect de discutie si in mediile “culturalizate” care cica nu consuma can-can de la mass-media ahtiata dupa scandal? si serios, de ce? de ce sa facem misto de o nunta oarecare (ma rog, nu chiar oarecare, ca cei doi sunt zeii multor capete luminate cu drept de vot si sete de manele din tara asta) cand am putea sa vorbim despre valoarea expresionismului ca miscare artistica sau despre sinestezia simbolista in opera lui rimbaud?
oricum nu e ca si cum se astepta cineva ca bianca sa se casatoreasca cu cine stie ce mare personalitate politica sau macar cu vreun bogatan chinez. adica, cine ar lua langa el o pipita cu prezenta constanta pe prima pagina a tabloidelor? columbeanu a luat-o pe monica, dar monica era doar escorta de lux si era discreta, iar mister pink a luat-o pe columbeanca in calitate de proaspat divortata si proaspat inaugurata fotomodel/femeie de afaceri in urma masinatiunilor facute pe spatele lu irinel. deci sa fim seriosi, nici macar irinel nu a luat-o pe lesko, desi s-a afisat cu ea. sa revenim, cine ar lua langa el o pipita? evident, un pipitz! tot ce imi amintesc despre slav asta (si nu stau sa caut acum detalii) e ca la un moment dat parca l-a futut anda adam si apoi a ajuns sa prezinte vremea alaturi de cealalta fata de la meteo. se stie ca botezatu a avut mare pasiune pentru bianca, se stie ca botezatu e poponar, nu ma mira alegerea celor doua pipitze de a se casatori. plus ca, pana acum, la cata ... a trecut prin bianca, e clar ca singurul care va simti ceva pasiune in pat va fi victor si asta va simti pasiunea lu botezatu indesata adanc in anus.
deci sa nu mai fim hateri, sa ne pastram statutul de intelectuali rasati si sa le uram un sincer “casa de silicon, contract prenuptial si protectie pentru binele omenirii!”
later edit, dupa ce am vazut niste comentarii pe facebook la o poza cu astia doi: omenirea are nevoie de relatia asta, omenirea are nevoie de nunta asta atat de mediatizata. se potriveste perfect pe visul romanesc: fata de la tara vine la bucuresti, se cunoaste cu juma de populatie masculina, ajunge la televizor si in ziare si se casatoreste cu printul din poveste. pe cealalta parte, si cocalarii au de castigat: “uite bah, sa moara geta, asta a luat-o pe bunoaca aia de la televizor si e semipoponar. pot si eu, chiar daca n-am echiament de protectie!”
de ce sunteti bai hateri pe nunta biancai dragusan cu victor slav? nu va dati seama ca asa ii faceti subiect de discutie si in mediile “culturalizate” care cica nu consuma can-can de la mass-media ahtiata dupa scandal? si serios, de ce? de ce sa facem misto de o nunta oarecare (ma rog, nu chiar oarecare, ca cei doi sunt zeii multor capete luminate cu drept de vot si sete de manele din tara asta) cand am putea sa vorbim despre valoarea expresionismului ca miscare artistica sau despre sinestezia simbolista in opera lui rimbaud?
oricum nu e ca si cum se astepta cineva ca bianca sa se casatoreasca cu cine stie ce mare personalitate politica sau macar cu vreun bogatan chinez. adica, cine ar lua langa el o pipita cu prezenta constanta pe prima pagina a tabloidelor? columbeanu a luat-o pe monica, dar monica era doar escorta de lux si era discreta, iar mister pink a luat-o pe columbeanca in calitate de proaspat divortata si proaspat inaugurata fotomodel/femeie de afaceri in urma masinatiunilor facute pe spatele lu irinel. deci sa fim seriosi, nici macar irinel nu a luat-o pe lesko, desi s-a afisat cu ea. sa revenim, cine ar lua langa el o pipita? evident, un pipitz! tot ce imi amintesc despre slav asta (si nu stau sa caut acum detalii) e ca la un moment dat parca l-a futut anda adam si apoi a ajuns sa prezinte vremea alaturi de cealalta fata de la meteo. se stie ca botezatu a avut mare pasiune pentru bianca, se stie ca botezatu e poponar, nu ma mira alegerea celor doua pipitze de a se casatori. plus ca, pana acum, la cata ... a trecut prin bianca, e clar ca singurul care va simti ceva pasiune in pat va fi victor si asta va simti pasiunea lu botezatu indesata adanc in anus.
deci sa nu mai fim hateri, sa ne pastram statutul de intelectuali rasati si sa le uram un sincer “casa de silicon, contract prenuptial si protectie pentru binele omenirii!”
later edit, dupa ce am vazut niste comentarii pe facebook la o poza cu astia doi: omenirea are nevoie de relatia asta, omenirea are nevoie de nunta asta atat de mediatizata. se potriveste perfect pe visul romanesc: fata de la tara vine la bucuresti, se cunoaste cu juma de populatie masculina, ajunge la televizor si in ziare si se casatoreste cu printul din poveste. pe cealalta parte, si cocalarii au de castigat: “uite bah, sa moara geta, asta a luat-o pe bunoaca aia de la televizor si e semipoponar. pot si eu, chiar daca n-am echiament de protectie!”
Maidanezi
am o problema cu maidanezii. o problema grava, care a evoluat pe parcursul timpului de la “mi-e frica de ma cac pe mine cand vad un caine” la “futu-ti mortii ma-tii, daca mai latri o singura data te jupoi”. dupa ce am fost muscat pe strada mi s-a risipit frica si mi-am dat seama ca nu trebuie sa actionez defensiv cand vad maidanezi pusi pe scandal. asa ca atac eu primul… de obicei ii scuip fix intre ochi si raman cruciti “uite-l pe taranul asta! ce scuipi bah? nu te-a invatat ma-ta sa-njuri?” si pe urma pleaca spasiti.
bun, astea fiind spuse sa va desenez ce s-a intamplat aseara. pe la 11 si ceva noaptea am iesit din casa cu laura si cei doi colegi de apartament si cica sa mergem pana la orizont sa luam cate ceva de la non-stop. si undeva intre favorit si orizont iese un caine din parcare. parea oarecum agresiv asa ca l-am scuipat direct. “animalule, ce ai cu bietul catel?” blablabla… si mergem noi inainte spre orizont, cainele dupa noi. nu dadea semne ca ar mai indrazni sa atenteze la trupul meu sau al cuiva din grup asa ca am inceput sa vorbesc cu el. am zis ca sa-l botezam. ne-am tot coit intre rex, caine, curaj si pana la urma i-am zis vasile. bai, vasile e bine crescut. cred ca vine dintr-un pedigree in care scuipatul insemna autoritate. m-a ascultat orbeste, a mers fix la doi metri in spatele meu si s-a cacat pe el de frica in clipa in care ne-am intalnit cu alti 3 sau 4 maidanezi fiorosi cu adevarat, d-aia care latra ca prostii la masini. ne-a asteptat cuminte in fata magazinului si apoi ne-a condus acasa. ce e nasol e ca mai tre sa-l dresez, la un moment dat nu a fost atent si s-a impiedicat iubita de trotuar si a mai avut o scapare cand a facut pipi pe strada (vasile, nu iubita). in rest mi-a placut de el. mergea in fata noastra si controla terenul, cred ca a facut ceva antrenamente la trupele de geniu. si cand am ajuns acasa nu a insistat sa intre in scara blocului, s-a oprit cuminte la strada si ne-a urmarit cum intram inauntru. acum o singura nelamurire am, daca face parte din vreo banda de talhari maidanezi si o sa ne trezim cu apartamentul devastat? sper sa nu se intample asa pentru ca mie- chiar mi-a inspirat incredere vasile. e genul ala de boschetar caruia ii dai o tigara fara sa iti ceara.
si stateam si ma gandeam… astia de tot pun poze cu paduchiosi si cu caini morti si urla ca vai ce criminali suntem noi, cei care suntem de acord cu eutanasierea, de ce cacat nu adopta fiecare cate un vasile? un maidanez cu bun simt adica? mortii ma-sii, adopta unu la cateva zile si apoi plimba poza pe toate serverele lu facebook, ca vezi doamne ce suflet mare au ei, dar nu ii vad sa adopte fiecare cate unul… si se dau mari iubitori de animale. eu nu iubesc animalele, adica pana si lu vasile i-as da ditamai picioru in cap daca il aud ca maraie, dar zic asa, nu e ipocrizie sa predici ceva si sa nu faci? nu e fariseism?
bun, astea fiind spuse sa va desenez ce s-a intamplat aseara. pe la 11 si ceva noaptea am iesit din casa cu laura si cei doi colegi de apartament si cica sa mergem pana la orizont sa luam cate ceva de la non-stop. si undeva intre favorit si orizont iese un caine din parcare. parea oarecum agresiv asa ca l-am scuipat direct. “animalule, ce ai cu bietul catel?” blablabla… si mergem noi inainte spre orizont, cainele dupa noi. nu dadea semne ca ar mai indrazni sa atenteze la trupul meu sau al cuiva din grup asa ca am inceput sa vorbesc cu el. am zis ca sa-l botezam. ne-am tot coit intre rex, caine, curaj si pana la urma i-am zis vasile. bai, vasile e bine crescut. cred ca vine dintr-un pedigree in care scuipatul insemna autoritate. m-a ascultat orbeste, a mers fix la doi metri in spatele meu si s-a cacat pe el de frica in clipa in care ne-am intalnit cu alti 3 sau 4 maidanezi fiorosi cu adevarat, d-aia care latra ca prostii la masini. ne-a asteptat cuminte in fata magazinului si apoi ne-a condus acasa. ce e nasol e ca mai tre sa-l dresez, la un moment dat nu a fost atent si s-a impiedicat iubita de trotuar si a mai avut o scapare cand a facut pipi pe strada (vasile, nu iubita). in rest mi-a placut de el. mergea in fata noastra si controla terenul, cred ca a facut ceva antrenamente la trupele de geniu. si cand am ajuns acasa nu a insistat sa intre in scara blocului, s-a oprit cuminte la strada si ne-a urmarit cum intram inauntru. acum o singura nelamurire am, daca face parte din vreo banda de talhari maidanezi si o sa ne trezim cu apartamentul devastat? sper sa nu se intample asa pentru ca mie- chiar mi-a inspirat incredere vasile. e genul ala de boschetar caruia ii dai o tigara fara sa iti ceara.
si stateam si ma gandeam… astia de tot pun poze cu paduchiosi si cu caini morti si urla ca vai ce criminali suntem noi, cei care suntem de acord cu eutanasierea, de ce cacat nu adopta fiecare cate un vasile? un maidanez cu bun simt adica? mortii ma-sii, adopta unu la cateva zile si apoi plimba poza pe toate serverele lu facebook, ca vezi doamne ce suflet mare au ei, dar nu ii vad sa adopte fiecare cate unul… si se dau mari iubitori de animale. eu nu iubesc animalele, adica pana si lu vasile i-as da ditamai picioru in cap daca il aud ca maraie, dar zic asa, nu e ipocrizie sa predici ceva si sa nu faci? nu e fariseism?
De ce e lumea fara cap?
Nu stiu cum se face dar numai mie mi se intampla sa traiesc tot felul de intamplari care sa ma enerveze in asa fel incat sa simt ca imi explodeaza capul. De dimineata am plecat linistita, ca o floricica, spre serviciu, am ajuns la locul in care trebuie sa schimb tramvaiele, numai ca acolo ce sa vezi? un tramvai se defectase si echipa de interventie de la ratb venise la fata locului sa remedieze problema. AM vazut ca tramvaiul se defectase pe linia opusa.
Rasuflu usurata ca nu ma afecteaza si ma duc in statie. Echipa de interventie soseste si pune masina taman p linia care imi trebuia mie. Asadar blocheaza ambele sensuri. Fiuuuu... ce fac acum? Trebuia sa ajung la serviciu. Toate problemele se intampla fix cand trebuie sa ajung neaparat la birou, fix cand am cea mai multa treaba de facut.
Ieri incepusem un proiect, un nou client care apelase la o firma care ofera servicii externalizare salarizare. Astazi trebuia sa incep munca asidua la proiectul respectiv si ar fi trebuit sa ajung la munca exact cand trebuia. Din pacate n-a fost asa. Am asteptat cateva minute in statie sa vad daca problema se poate remedia urgent. Nu se pute, evident.
M-am uitat repede in jur sa vad ce optiuni am. Am optat pentru metrou. Drum lunng cu metroul, dar asta este. Cobor, schimb, intr-un final ajung si eu aproape de birou. Cand... ce sa vezi? venea si tramvaiul plin de oameni. Am ajuns in acelasi timp. Dar macar am fost multumita ca am mers lejer fara sa ma ingramadesc cu inca 100 de oameni plini de nervi ca si mine si disperati ca ajung la munca cu intarziere de jumatate de ora.
Al meu sef a fost intelegator, sper ca si ceilalti sefi sa fi fost la fel.
Rasuflu usurata ca nu ma afecteaza si ma duc in statie. Echipa de interventie soseste si pune masina taman p linia care imi trebuia mie. Asadar blocheaza ambele sensuri. Fiuuuu... ce fac acum? Trebuia sa ajung la serviciu. Toate problemele se intampla fix cand trebuie sa ajung neaparat la birou, fix cand am cea mai multa treaba de facut.
Ieri incepusem un proiect, un nou client care apelase la o firma care ofera servicii externalizare salarizare. Astazi trebuia sa incep munca asidua la proiectul respectiv si ar fi trebuit sa ajung la munca exact cand trebuia. Din pacate n-a fost asa. Am asteptat cateva minute in statie sa vad daca problema se poate remedia urgent. Nu se pute, evident.
M-am uitat repede in jur sa vad ce optiuni am. Am optat pentru metrou. Drum lunng cu metroul, dar asta este. Cobor, schimb, intr-un final ajung si eu aproape de birou. Cand... ce sa vezi? venea si tramvaiul plin de oameni. Am ajuns in acelasi timp. Dar macar am fost multumita ca am mers lejer fara sa ma ingramadesc cu inca 100 de oameni plini de nervi ca si mine si disperati ca ajung la munca cu intarziere de jumatate de ora.
Al meu sef a fost intelegator, sper ca si ceilalti sefi sa fi fost la fel.
Lady in red
Se apropie de el încet,păşind apăsat. Poartă o rochie roşie, simplă, a cărei cusături îi urmează precis formele oprindu-se deasupra genunchilor. În liniştea desăvârşită a camerei zgomotul tocurilor ei ce lovesc ritmic podeaua se pierde în ecouri difuze. Îl priveşte încordată în timp ce el îi zâmbeşte vag dintr-un fotoliu negru din piele. Secundarul ceasului de pe perete se lasă mişcat cu greu, de parcă timpul a încetinit, iar între ei se instalează pe nesimţite o atmosferă tensionată. Picături mărunte de ploaie se preling pe geamurile imense iar agitaţia oraşului s-a pierdut sub o ceaţă densă. Ajunsă lângă el îşi sprijină genunchiul drept pe marginea fotoliului iar cu ochii întredeschişi, se apleacă asupra lui, şoptindu-i :
-Vreau să mă asculţi… Părul des îi cade greu peste umeri iar buzele ei aproape îi ating urechea în timp ce îi vorbeşte controlându-şi respiraţia caldă.
Cu ochii închişi, învăluit de un parfum discret feminin el înghite în sec, simţindu-şi bătăile inimii accelerate. Preţ de câteva secunde i se succed în minte zeci de amintiri din trecut pe care le credea îngropate. Nu a uitat încă toate poveştile clişeice despre dragostea adevărată spuse de o domnişoară naivă, poveşti preluate din filme lacrimogene, destinate unui public mediocru. Dintotdeauna a urât clişeele şi filmele proaste dar dintr-un oarecare motiv a crezut-o. Suficient încât să îşi creeze visuri măreţe, pe insule însorite, ori în oraşe aglomerate alături de o străină. Nu a uitat nici promisiunile din miez de noapte ce au dus treptat la decăderea lui, promisiuni după care s-a ghidat orbeşte. Niciodată nu a fost dispus să îşi discute viaţa personală, arătând mereu o altă faţă curioşilor. În fiecare cuvânt i se simţea ironia şi dezamăgirea faţă de tot ce îl înconjoară. Şi-a jurat că nu are să mai cadă în mrejele necunoscutelor şi nici nu va mai gusta din iluzia iubirii. Pentru el era doar un sentiment infim, pe care credea că l-a întâlnit cândva, un sentiment despre care spunea că dispare uşor atunci când ele vor să păstreze totul etern şi încep să îşi regizeze scenarii ieftine. Considerându-se protagonistele propriilor filme, se regăsesc în personaje dramatice, pe care le încearcă trăiri profunde, greu de înţeles de raţiunea umană. Până acum nu a priceput nevoia absurdă a femeilor de a complica totul, arătându-şi astfel slăbiciunea şi limitarea în gândire. Ele mai mereu doresc să fie salvate de lumea crudă de un cavaler pe cal alb ce are să le apere o viaţă întreagă, în timp ce în mod paradoxal îşi susţin tare şi răspicat independenţa. Gândurile îi sunt întrerupte însă de vocea ei, ce continuă pe acelaṣi ton:
- Şi vreau să îmi spui încet, abia respirând,când te încearcă senzaţii nemaiîntâlnite de tine până acum, când îţi fierbe sângele în vene iar fiori de plăcere te cuprind. Doritor şi lipsit de orice inhibiţii, tremurând sub atingeri delicate, cu inima-ţi bătând neregulat…să-mi spui gemând,să-mi spui pentru cine trăieşti.Coborându-şi apoi piciorul se retrage zâmbindu-i blând.Clipeşte încet şi îşi înclină capul în aşteptarea unui răspuns.
El o priveşte îndelung, uşor mirat, conştient că vorbele ei sunt menite doar să îi zgârie intelctul. Rămâne blocat, parcă în transă ,cu ochii aţintiţi asupra chipului dinaintea lui, pe care se citeşte acum o satisfacţie uşor sadică. Într-o fracţiune de secundă, fără alte subtilităţi îşi simte buzele cuprinse într-un sărut lacom în timp ce degetele ei îi desfac cu precizie primii nasturi ai cămăşii.
-Vreau să mă asculţi… Părul des îi cade greu peste umeri iar buzele ei aproape îi ating urechea în timp ce îi vorbeşte controlându-şi respiraţia caldă.
Cu ochii închişi, învăluit de un parfum discret feminin el înghite în sec, simţindu-şi bătăile inimii accelerate. Preţ de câteva secunde i se succed în minte zeci de amintiri din trecut pe care le credea îngropate. Nu a uitat încă toate poveştile clişeice despre dragostea adevărată spuse de o domnişoară naivă, poveşti preluate din filme lacrimogene, destinate unui public mediocru. Dintotdeauna a urât clişeele şi filmele proaste dar dintr-un oarecare motiv a crezut-o. Suficient încât să îşi creeze visuri măreţe, pe insule însorite, ori în oraşe aglomerate alături de o străină. Nu a uitat nici promisiunile din miez de noapte ce au dus treptat la decăderea lui, promisiuni după care s-a ghidat orbeşte. Niciodată nu a fost dispus să îşi discute viaţa personală, arătând mereu o altă faţă curioşilor. În fiecare cuvânt i se simţea ironia şi dezamăgirea faţă de tot ce îl înconjoară. Şi-a jurat că nu are să mai cadă în mrejele necunoscutelor şi nici nu va mai gusta din iluzia iubirii. Pentru el era doar un sentiment infim, pe care credea că l-a întâlnit cândva, un sentiment despre care spunea că dispare uşor atunci când ele vor să păstreze totul etern şi încep să îşi regizeze scenarii ieftine. Considerându-se protagonistele propriilor filme, se regăsesc în personaje dramatice, pe care le încearcă trăiri profunde, greu de înţeles de raţiunea umană. Până acum nu a priceput nevoia absurdă a femeilor de a complica totul, arătându-şi astfel slăbiciunea şi limitarea în gândire. Ele mai mereu doresc să fie salvate de lumea crudă de un cavaler pe cal alb ce are să le apere o viaţă întreagă, în timp ce în mod paradoxal îşi susţin tare şi răspicat independenţa. Gândurile îi sunt întrerupte însă de vocea ei, ce continuă pe acelaṣi ton:
- Şi vreau să îmi spui încet, abia respirând,când te încearcă senzaţii nemaiîntâlnite de tine până acum, când îţi fierbe sângele în vene iar fiori de plăcere te cuprind. Doritor şi lipsit de orice inhibiţii, tremurând sub atingeri delicate, cu inima-ţi bătând neregulat…să-mi spui gemând,să-mi spui pentru cine trăieşti.Coborându-şi apoi piciorul se retrage zâmbindu-i blând.Clipeşte încet şi îşi înclină capul în aşteptarea unui răspuns.
El o priveşte îndelung, uşor mirat, conştient că vorbele ei sunt menite doar să îi zgârie intelctul. Rămâne blocat, parcă în transă ,cu ochii aţintiţi asupra chipului dinaintea lui, pe care se citeşte acum o satisfacţie uşor sadică. Într-o fracţiune de secundă, fără alte subtilităţi îşi simte buzele cuprinse într-un sărut lacom în timp ce degetele ei îi desfac cu precizie primii nasturi ai cămăşii.
Subscribe to:
Posts (Atom)